Versiune pdf
Pentru o versiune pdf, apăsați aici.
Autor: Fritz Kater
Născut în 1964 în RFG, Armin Petras / Fritz Kater, s-a stabilit cinci ani mai târziu împreună cu părinții în RDG. Între 1985-1987 a studiat regia la Facultatea de teatru Ernst Busch din Berlinul de Est. În 1988, el s-a mutat în Berlinul de Vest. A fost mai întâi asistent de regie la Frankfurter TAT (Theater am Turm) și la Münchner Kammerspiele, apoi a început să regizeze la mai multe teatre, inclusiv la Volksbühne Berlin. A devenit celebru de îndată ce a-nceput să-și monteze propriile piese la Deutsches Theater Berlin, la Thalia Theater Hamburg ș. a. De altfel, Theater heute l-a și ales doi doi ani l-a rând (2003 și 2004) autorul anului pentru piesele vremea să iubești vremea să mori și we are camera / Jasonmaterial. Ca regizor, el își folosește numele ArminPetras, ca dramaturg, pseodonimul Fritz Kater. A scris peste 20 de piese de teatru, a fost distins, printre altele, cu Premiul pentru cel mai bun dramaturg la Festivalul de la Mülheim an der Ruhr, cu Leipziger Theaterpreis, cu Premiul Lessing și cu Premiul Else Lasker-Schüler pentru dramaturgie.
Sinopsis
Genul: Dramă
Distribuția: 2 f, 3 b
Acțiunea se plimbă, fără vreo determinare ori vreo necesitate dramaturgică aparentă, între 1963 si 1993. Pleacă din RDG și se mută, „sub acoperire”, în RFG. Sub pretextul (mascat) al unei camere de filmat (fie ea ascunsă ori la vedere), toate întâmplările prin care trece familia formată din mamă și tată (Paula și Ernst), fiu și fiică (Mirco și Sonja) sunt înregistrate de un aparat de filmat. Mirco și Sonja au vârste fragede în clipa când părinții lor fug din est în vest. Misterul învăluie toate acțiunile lor, toate aventurile prin care trec, toate încercările la care sunt supuși. Iar când ajung într-un hotel ce pare scos dintr-un thriller american, atmosfera misterioasă atinge apogeul, căci acolo apare personajul Johnny – „superman / conterganskinhead / personalitate multiplă”, conform precizării autorului. În multipla personalitate a enigmaticului Johnny este insinuată inclusiv cea a faimosului actor hollywoodian Johnny Depp. Pentru ca, în final să deducem că acest Johnny este un agent secret, sau un agent dublu, sau un fel de James Bond, sau un fel de agent de informații pus să spioneze familia celor patru transfugi. Fapt este că Johnny se lansează într-o relație erotică (și, probabil, și sentimentală) cu Paula, iar de aici, lucrurile se complică și mai tare.
Textul este structurat în 25 de scene, la începutul fiecăreia precizându-se locul și mometul acțiunii. Între timp, copiii devin adulți, Sonja are, la rândul ei un copil, Mirco urmează o carieră de cameraman, sau de DOP, sau, poate are doar un hobby și filmează compulsiv tot ce se petrece în jurul său. Johnny dispare din peisaj, iar Ernst, tatăl, sfărșește la închisoare. Nu ni se spune de ce. Dar textul abundă în elipse pe care cititorul / regizorul este invitat să le umple. O sugestie a motivului pentru care Ernst ajunge în detenție, în 1992, te poate duce cu gândul la faptul că fusese agent Stasi în fosta RDG. Caz în care avem de-a face cu povestea unui tată de familie care fuge dintr-o realitate neagră într-o lume liberă, unde exact libertatea este ceea ce i se va lua, imediat după căderea Zidului.
Comentariul lui Scora
Ceea ce șochează și provoacă în acelasi timp, încă de la lectura primelor replici, este faptul că piesa We Are Camera e complet lipsită de punctuație. Nici o propoziție, frază, sau monolog nu au punct, virgulă, semn de întrebare ori altceva. Fluxul interior al gândurilor personajeor curge liber, fără vreo graniță logică ori vreo licență stilistică evidente. Fără vreun model semantic anume. Practic, este ca un rezervor de idei și replici, pe care ești liber să le structurezi cum simți. Se cântă ad libitum pe această partitură pentru 5 voci și o cameră de filmat. Mai mult, episoadele biografice care umplu timpul și spațiul dintre cele 25 de scene sunt total absconse și ele nu pot fi decât intuite, spre a fi construite, ca niște punți de legătură între acțiunile din text. Și, ca misterul să fie și mai dens, nu se specifică niciodată când un personaj vorbește cu camera, când cu un partener și când avem de-a face cu monoloage interioare, pe care le aude doar cel care le emite. Dar, în definitiv, titlul piesei conține exact cheia de descifrare a întregului text: We Are Camera. Adică: Noi suntem camera. Cu alte cuvinte – noi suntem depozitarii fiecărei secunde pe care am trăit-o/înregistrat-o, de la naștere și până la ultima suflare. CUM montăm acest „material” – ține de realitatea subiectivă a fiecăruia. Ce păstrăm și ce cade la montaj, este dictat numai și numai de filtrul existențial al fiecărei persoane în parte. Mai simplu spus – suntem regizorii, cameramanii și editorii propriei vieți. Noi alegem cum vrem să arate filmul în care jucăm. Și tot noi alegem câtă realitate și câtă ficțiune păstrăm în produsul finit.
Pentru versiunea pdf rog apăsați aici.
Detalii tehnice
Premiera germană a avut loc la Thalia Theater, Hamburg, în 2003, în regia lui … Armin Petras.
Premiera românească a avut loc în 2012, la Teatrul Bacovia din Bacău, în regia lui Horia Suru.
Drepturile de reprezentare: henschel SCHAUSPIEL Theaterverlag Berlin, Alte Jakobstr. 85/86 Aufgang 7, 10179 Berlin. Tel: +49 030 4431 8888, Fax: + 49 030 4431 8877, e-Mail: verlag@henschel-schauspiel.de.
Drepturile asupra versiunii românești îi aparțin traducătorului Victor Scoradeț, vicmarsco@yahoo.de.
Mostră text
7
31 decembrie 1981
sare
mirco
sonja are 15 ani şi vrea să serbeze în sfârşit de capul ei
revelionul şi-a dat întâlnire cu prietenii ei pe teufelsberg
mama îi dă tot ce-i trebuie un termos o pereche de chiloţi-ciorapi de lână trei rachete douăzeci de mărci
şi două prezervative
sonja
cu astea ce-i
mama
ia-le şi taci
mirco
la 10 sonja e deja înapoi
mama
ce-i cu tine aici
sonja
mi-e frig toţi au plecat acasă şi lor le-a fost frig
mama
şi prezervativele
sonja
poftim
mama
vrei crap
sonja
batoane cu sare
8
31 decembrie 1969, ora 16 şi 15
john
eu n-am vrut să-i iau lui femeia dar în fond gura ei a fost aia care a căutat-o
pe-a mea
ernst
trebuie să fie ceva liber
paula
la nevoie mă cari în spinare înăuntru şi pe urmă eu am să leşin
la recepţie
john în chip de hotelier
sorry the last room i gave to the people you see walking there
ernst
soţia mea e complet extenuată ne-am sculat foarte devreme copiii aşteaptă
afară-n taxi sunteţi ultima noastră speranţă
john
oh well i’m not hitler you can have the first aid room and tomorrow we see a new world
with new options
ernst
ce pot să fac se pare că nu avem de ales
paula
ei păi atunci
ernst
poftim mulţumesc pentru dumneavoastră
john
oh wait a minute
john dă un telefon
john
i have a suite for you and your wife
two businessmen from vietnam went out
they can’t sleep so far away from earth
in the 24. floor
ernst
sunteţi foarte amabil
nu doriţi o ţigară
john
thanks two minutes before i smoked
9
31 decembrie 1969, ora 18,45
la cină
mirco
radio turku dă tangouri finlandeze
există numai trei cuvinte care sunt identice în finlandeză şi în maghiară
unul dintre ele e zahăr
zahăr în proporţie de 95 % carbon
de carbonat de carbon au nevoie olimpicii finlandezi
se antrenează aici pentru münchen 72
oamenii schiurilor
în 36 trei finlandezi au câştigat la 10.000 de metri
asta se poate vedea foarte bine în cel de-al doilea film olimipc cu riefenstahl cel trecut cu vederea
mama e obosită
o să i-o ia-n gură chelnerului şi o să scuipe totul în vaza de cristal
şi mai târziu la Berlin vaza a explodat până la urmă – o puşcă cu aer comprimat
şi papa e obosit
el are conştiinţa încărcată şi un început de ciroză
e cercetător arme bio arme bio