Versiune pdf
Pentru versiunea pdf rog apăsați aici.
Autor: Franz Xaver Kroetz
Franz Xaver Kroetz (n. 1946) este unul din cei câțiva clasici în viață ai dramaturgiei de expresie germană. A urmat mai întâi cursurile unei școli de actorie din München iar apoi pe acelea ale prestigiosului Max-Reinhardt-Seminar din Viena. Celebritatea a cunoscut-o încă de timpuriu. La 22 de ani era deja unul dintre cei mai jucați dramaturgi din RFG. Primele sale piese l-au impus cu autoritate, alături de Botho Strauss, ca pe una dintre cele mai importante voci noi în teatrul german. Dar el s-a bucurat și de un alt soi de publicitate: în 1971, la premiera müncheneză a pieselor sale Hausarbeit (Muncă la domiciliu) și Hartnäckig (Cu-ndârjire), mai mulți membri ai unor grupări neonaziste au încercat să împiedice desfășurarea spectacolelor. Kroetz fost și un foarte popular actor de televiziune, datorită rolului principal pe care l-a interpretat într-un serial polițist care s-a-ntins peste mai mulți ani. A scris aproape 70 de piese, poezie și proză. S-a bucurat, firește, de numeroase premii și distincții dintre cele mai importante, printre acestea Premiul German al Criticii (1972), Premiul Pentru Dramaturgie al Festivalului de la Mülheim (1976), Premiul Bertolt Brecht Pentru Literatură (1995), Crucea de Merit a Ordinul de Merit în Grad de Cavaler al Ordinului de Merit al RFG (2005), Premiul Marie-Luise Fleißer (2007), Premiul Bavarez pentru Film (2008).
Sinopsis
Genul: Monodramă
Personajele: 1 f
Domnișoara Rasch (în traducere: Repede, Iute) este trecută bine de prima tinerețe și trăiește singură. Și asta nu de ieri, de azi. Experiența ei în materie de singurătate o demonostrează rutina ei cotidiană, bine fixată în viața ei. Atât de bine, că-ți vine să crezi că e singurul ei punct de sprijin. De spus, nu spune niciun cuvânt, căci n-are cui. Și e încă prea lucidă, prea demnă, prea rațională ca să vorbească singură. Sau cu televizorul, sau cu obiectele din casă. Textul piesei este, de fapt, un bloc textual de didascalii, fără nici o replică. Sunt descrise doar acțiunile, mișcările protagonistei din momentul în care ajunge acasă după o nouă zi de lucru, până când se culcă. Până atunci, totul pare să decurgă normal, conform rutinei pomenite la-nceput. Se schimbă, se spală pe mâini, dă drumul la televizor, își pune masa cu atenția cu care ar face-o dac-ar aștepta musafiri, mănâncă. Apoi își aduce aminte că e ora la care, la radio, începe o emisiune care e clar că-i place: aceea în cursul căreia sunt transmise melodii la cererea ascultătorilor. La noi, o astfel de emisiunea se numea, cândva, „Melodia preferată”. O urmărește cu evidentă plăcere. Între timp, își mai găsește destule de făcut prin casă, căci e clar că ține mult le ordine și la curățenie. Are și un hobby. Și timpul trece. Se face seară, e ora de culcare. Domnișoara Rasch nu reușește însă să adoramă. Se scoală la loc, desface o sticluță de șampanie (din aceea de 330 ml), își toarnă-ntr-un pahar, bea. Cu măsură. De fapt, bea doar ca să poată înghiți o pastilă, care e evident un somnifer. Apoi se gândește puțin, mai înghite una, două, trei… și câte or mai fi fost în flacon.
Comentariul lui Scora
Întreaga dramaturgie a lui Kroetz este impregnată organic de o profundă empatie cu viața, problemele, suferințele (și bucuriile, câte or fi – atunci când sunt) ale oamenilor mărunți. Și cu visele lor, fără-ndoială. Numai că acestea nu se-mplinesc. Din aproape fiecare mișcare a d-rei Rasch, încă de la simpla lectură a textului, simțim o profundă resemnare (împăcare?) cu toate neîmplinirile vieții. Cu faptul că nu a fost poate destul de atrăgătoare că să aibă un soț, cu faptul că nu a ajuns să ocupe un loc mai însemnat (și mai bine plătit) în societate, cu faptul că, printre foarte puținele ei bucurii, se numără o emisiune radiofonică. Un rol extrem de generos pentru o actriță care trebuie să știe să exprime, cu corpul ei, cu fața, tot ceea ce autorul o oprește să povestească.
Detalii tehnice
Premiera absolută a avut loc în 1973, la Württembergisches Staatstheater Stuttgart.
În România, piesa a fost prezentată pentru prima oară în 2000, la Teatrul ACT, în regia lui Cristian Juncu.
Drepturile de reprezentare: Kroetz-Dramatik, Kirchberg 3, D-83352, Altenmarkt, Deuschland. E-mail: kroetz.dramatik@gmx.de
Pentru drepturile asupra versiunii românești: Victor Scoradeț, vicmarsco@yahoo.de
Mostră text
( …)
Se duce şi deschide aparatul de radio. Apoi se duce la masa pe care şi-a pregătit-o şi se aşează. Îşi unge o felie de pâine. Printr-o mişcare a degetului, dă de înţeles că a uitat ceva.
Se ridică din nou şi scoate din frigider o sticlă de suc de fructe. Îşi scoate din bufet un pahar, toarnă şi completează cu apă. Apoi pune paharul pe masă, lângă celelalte obiecte pregătite pentru cină. Pe urmă, se aşează şi începe să mănânce.
Mănâncă încet, îşi pregăteşte fiecare felie de pâine cu multă tandreţe, o ornează. Ascultă cu vădită atenţie „Melodia preferată” şi râde atunci când Fred Rauch face câte o glumă. Bea din paharul cu suc cu înghiţituri mici.
După ce a mâncat, strânge totul cu grijă, împachetează la loc untul şi salamul, închide borcanele cu condimente. Apoi îşi aprinde o ţigară şi o fumează până la capăt, fără să facă nimic altceva.
După aceea se ridică, strânge masa, pune totul la loc. Farfuria şi tacâmurile, o furculiţă şi un cuţit, le pune pe bufet. Părăseşte camera şi se duce la toaletă. Durează destul de mult până când se şterge la fund. Și asta se întâmplă cât se poate de ordonat, de pedant şi de igienic. Trage apa şi curăţă bine vasul cu peria aflată alături. Deschide puţin geamul de la toaletă.
Revine în camera ei şi se spală pe mâini, apoi se duce până la radio şi corectează puţin selectarea postului, tulburat între timp de paraziţi. Se străduişte să obţină gradul maxim de acurateţe.
Se întoarce la oglindă şi examinează, pe obraz, locul pe care l-a uns mai devreme. Îl prelucrează cu degetele şi-l unge din nou cu o cremă.
Apoi ia de pe aragaz apa rămasă şi o toarnă în chiuvetă. Mai dă drumul şi la puţină apa rece. Se duce până la şifonier şi scoate nişte ciorapi de mătase pe care îi introduce în chiuvetă şi-i spală.
Ia un prosop de pe un suport de lângă chiuvetă şi-l pune pe spătarul celui de-al doilea scaun, după care aşează, cu multă grijă, ciorapii la uscat.
În timp ce lasă apa să se scurgă, spală bine chiuveta. Între timp, incitată de muzică, face câţiva paşi de dans. Apoi iese din cameră şi se duce să închidă fereastra la toaletă, după care se întoarce.
(…)
Ia de pe şifonier o carpetă la care lucrează mai de mult şi care e aproape gata. O întinde peste spătarul celuilalt scaun şi o contemplă. Mai trage, pe ici, pe colo, de câte un fir. Apoi ia toate obiectele care se mai află pe masă. Scrumiera o aşază la locul ei, pe bufet, lângă ea pune şi ţigările şi bricheta. Bea ultima înghiţitură de suc şi pune paharul pe bufet, lângă chiuvetă.
Apoi întinde carpeta pe masă. De sub canapea, scoate o bucată grea de fier şi o aşează pe carpeă, astfel încât aceasta să nu mai poată aluneca. Se duce din nou la şifonier şi ia de pe el o casetă de lemn, pe care o aşază pe masă, apoi se duce la bufet şi trage un sertar din care scoate modelul. Din celălalt sertar extrage foarfeca.
Îşi aşază toate cele trebuincioase lucrului la îndemână şi aprinde lampa cu picior. Cercetează intensitatea luminii şi se hotărăşte să aprindă şi lumina cea mare. În acest scop, se deplasează până la întrerupătorul de lângă uşă.
Se aşază pe celălalt scaun, îl trage de mai multe ori încoace şi încolo până simte că s-a aşezat bine şi, după ce a aranjat totul în jur, începe să scoată din casetă lână şi acul.
Priveşte cu atenţie modelul, dar nu-l întinde în întregime, numără nodurile, bagă firele în ace, îşi aranjează toate acele şi începe să împletească.
Lucrează cu multă grijă, foarte exact şi cu multă pricepere. Ori de câte ori termină de introdus o culoare în conformitate cu modelul, pune acul deoparte şi taie nodurile cu foarfeca, apoi taie capetele de fir rămase afară. (Pentru montare e necesară procurarea instrucţiunilor exacte pentru împletit covoare la domiciliu!)
Mai târziu, se ridică şi pune din nou apă la încălzit. Apoi continuă să lucreze. Când apa dă în cloct, scoate din bufet un pliculeţ de ceai „Fix-Butte” şi ceainicul şi îşi pregăteşte ceaiul. Îl pune pe dulăpiorul de lângă chiuvetă, îşi aduce o ceaşcă şi o aşază alături. Apoi continuă să lucreze.
După un timp, când ceaiul e gata, îşi toarnă o ceaşcă, scoate zahăr din bufet, amestecă în ceai, îşi duce ceaşca la masă. Din comodă, scoate un pachet de biscuiţi pe care îi aşază pe masă, lângă carpetă.
Lucrează mai departe, mănâncă doi sau trei biscuiţi, îşi bea ceaiul, apoi se ridică şi îşi mai toarnă o ceaşcă.
(…)