Versiunea pdf
Pentru versiunea pdf rog apăsați aici.
Autor: Thomas Hürlimann
Scriitorul elvețian Thomas Hürlimann s-a născut 1950 înn orașul Zug. A studiat Filozofia la Zürich și apoi la Freie Universität Berlin. A scris numeroase piese piese de teatru, povestiri și romane. Dintre acestea din urmă, Der große Kater (Marele Kater; Kater, numele personajului central, înseamnă „motan”, dar și „mahmureală”, după cum poate fi și nume propriu, precum cel al celebrului dramaturg și regizor german Fritz Kater) a fost ecranizat cu marele actor german Bruno Ganz în rolul protagonistului. Distins cu numeroase premii importante, printra care și Joseph-Breitbach-Literaturpreis (50.000 de euro), Premiul Thomas Mann ș. a., Hürlimann e membru corespondent al Academiei Artelor din Bavaria și membru al Academiei Artelor din Berlin. Operele sale au fost traduse în 22 de limbi.
Sinopsis
Distribuție: 1 f, 3 b
Genul: dramă
Pe 8 mai 1945, Germania nazistă a capitulat iar Heinrich Zwygart, din 1938 și până la sfârșit, ambasadorul Elveției la Berlin, se-ntoarce acasă. La fel ca și tatăl său, care-i aproape orb (orbirea lui având și eventuale valențe simbolice), Zwygart se așteaptă ca, la frontiera cu țara natală, să fie primit în triumf. Sau măcar cu calde și solemne strângeri de mâini de rang înalt, ca semn al gratitudinii pe care guvernul său i-o datorează. Fiindcă el, Heinrich Zwygart, prin atitudinea sa pragmatică și diplomația lui abilă, a reușit, timp de șapte ani, să păstreze intactă neutralitatea Elveției. Și să-i asigure un comerț cât se poate de profitabil cu Germania lui Hitler. E drept că, om de viață fiind, el a știut și să savureze avantajele funcției, dar asta a fost o răsplată nesemnificativă pentru serviciile de o valoarea inestimabilă pe care le-a făcut țării sale.
Numai că, la frontieră, atmosfera e rece. La propriu și la figurat. Nu numai că lipsesc surlele și trâmbițele (în schimb, în acest timp, acasă, într-o atmosferă de febrilă așteptare, sora și tatăl îi pregătesc o primire festivă, cu ghirlande și lampioane). Dar nici măcar nu e lăsat să intre în țară, cel puțin pentru început. Abia după o oră de umilitoare așteptare, ambasadorul micuței țări neutre – într-un fel, adevărata câștigătoare a celui de-al Doilea Război Mondial – poate călca pe pământul patriei și reveni acasă. Poate că de atâta timp au avut nevoie cei doi electricieni suspecți care au descins la locuința lui pentru a instala microfoanele? Ajuns acasă, atmosfera e și mai tensionată. Propaganda și-a spus cuvântul, oamenii din sat îi urăsc, pe el și pe sora sa. Mai mult, Zwygart pare a avea motive să se teamă chiar pentru viața lui.
Căci parlamentul țării sale nu doar că-i ignoră meritele, dar le și șterge din istorie: vrea să facă uitată colaborarea Elveției cu Germania nazistă și atribuie meritele pentru faptul că Elveția nu a fost ocupată de Germania … penibilului general al armatei helvete. Acela care, încă de la început, a decis din proprie inițiativă reducerea cu o treime a efectevileor sale, ca dovadă de bunăvoință și prietenie față de Hitler. Finalul piesei îl suprrinde la Zwygart la pian, înecându-și amarul în acordurile lui Wagner și-și declară atașamentul față de marile valori ale culturii germane: Nietzsche, Hölderlin, Wagner…
Comentariul lui Scora
O piesă fără-ndoială politică, dar în care se află-n prim-plan omenescul, prea omenescul, vorba lui Nietzsche cel atât de-ndrăgit de protagonist. Personaje foarte frumoase, extrem de ofertante pentru actori. O tensiune dramatică impecabil dozată, aflată-ntr-un crescendo continuu, care lasă loc însă și unei atmosfere de o poezie amară. Rareori un text cu un mesaj politic atât de brutal are parte și de personaje cu o psihologie construită cu mare finețe și precizie și cu dialoguri în care emoția și tensiune se-mbină atât de armonios. Câte despre scriitură – ea corespunde tuturor standardelor cuprinse-n sintagma celebră „well made play”, în accepia ei modernă. Realismul psihologic, finețea scriiturii, articularea situațiilor dramatice susțin impecabil mesajul complex al acestui text.
(Piesa se bazează pe o realitate istorică, al cărei protagonist a fost Hans Frölicher, ambasadorul Elveției la cancelaria lui Hitler pe toată perioada celui de-al Doilea Război Mondial.)
Detalii tehnice
Premiera absolută a avut loc în mai 1991, la Schauspielhaus Zürich, în regia lui Achim Benning. Era anul în care Confederația Helvetă sărbătorea 700 de ani de la înființare, drept cea mai veche democrație modernă.
În România, piesa a fost prezentată în 2001 ca spectacol-lectură la Teatrul Act, în cadrul programului ACTul Lecturii, cu Valeria Seciu și Marcel Iureș în rolurile fraților Zwygart.
Drepturile de reprezentare aparțin editurii Fischer: S. Fischer Verlage, Katrin Meerkamp (pentru Europa de Est), +49 69 6062 – 308, katrin.meerkamp@fischerverlage.de. Editura Fischer este reprezentată în românia de Simona Kessler (Kessler Agency).
Drepturile asupra versiunii românești: Victor Scoradeț, tel. 0722 408 530, e-mail: vicmarsco@yahoo.de
Mostră text
REGINE în camera alăturată, vorbeşte la telefon.
REGINE Vă rog să-mi faceţi legătura cu departamentul politic!
Mulţumesc.
Aici Regine Zwygart. Da, sora lui.
Aş putea vorbi vă rog cu domnul Hoby?
Mulţumesc.
Aici Regine Zwygart. Dumneavoastră sunteţi, domnule Hoby?
Da, vă mulţumesc foarte mult.
Nu, ascultaţi. Ne-au trimis nişte oameni în casă, chipurile electricieni. Sunt de la dumneavoastră?
Electricieni! Da!
Nici asta nu ştiu. Nu, acum vă rog să mă ascultaţi cu atenţie.
Azi dimineaţă, fratele meu a trecut graniţa. Trebuie să sosească dintr-o clipă în alta. L-ar întoarce pe dos.
Poftim?
Probabil o percheziţie.
(Tare.) Percheziţie!
Dar asta spun şi eu într-una. O astfel de primire l-ar răvăşi pentru mult timp. A trecut printr-un război. (Tare, clar.) Domnii aceştia nu trebuie cu nici un chip să mai fie aici, atunci când fratele meu –
Da.
Da.
Da.
Dar trebuie să vă grăbiţi. Vă mulţumesc foarte mult! Mulţumesc frumos! Vă mulţumesc!
(Închide telefonul.)
Colonelul, cu ochelari negri şi baston de orb.
COLONELUL E totul gata?
REGINE (strigă.) Da, papá.
COLONELUL Ghirlande, fanioane, steaguri?
REGINE Astea au mai rămas de pus.
COLONELUL Au rămas de pus?!
REGINE, cu o ghirlandă împodobită cu flori.
REGINE Am vrut să aştept, să văd mai întâi cum se comportă Föhnul. Suflă din ce în ce mai tare.
COLONELUL Atunci n-are decât să ne sfâşie steagurile, Föhnul ăsta. Astăzi se întoarce fiul meu de la război. Şase ani de război, iar la urmă de tot era înconjurat de ruşi. E cazul să înălţăm steagurile, Regine, oricât ar sufla de tare.
(…)
REGINE Peste noapte, Zwygart a fost dat uitării. Şi uitat a rămas. Căci din uitarea oamenilor, spune poetul, nu se mai întoarce nimeni, la fel de puţin ca şi din veşnicie.
(Ea închide uşa cu geam care dă în balcon.)
ZWYGART Pur şi simplu nu înţeleg. Până în ultima zi de război am fost activi. Noi am derulat afacerile lor financiare, le-am produs Messerschmidt-urile, le-am cumpărat cărbunii, le-am livrat orez, brânză, rufărie proaspătă, şi acum, peste noapte, suntem un popor întreg de luptători în rezistenţă?
Bineînţeles. Avem nevoie de un trecut în care să putem crede.
(Zâmbeşte obosit.)
Da; poate.
REGINE A trebuit să încheiem un fel de legământ cu amărărciunea. Cu amărăciunea a trebuit să – să colaborăm.
(Chicoteşte.)
(Se face iarnă. Cade zăpada. ZWYGART se aşează la pian.)
REGINE Papà a murit puţin mai târziu, seara, aşa spre ora zece, pe la nouă şi jumătate. În noiembrie trebuie să fi fost. Sau octombrie?
În orice caz, ningea deja.
(Tăcere. Şed nemişcaţi.)
REGINE Chiar de tot nu a renunţat fratele meu la speranţa de a mai fi reabilitat. Apoi a obosit. A îmbătrânit repede.
(Deschide Stechlin-ul.)
Ultimele sale luni, Heinrich şi le-a petrecut la pian. Eu şedeam aici pe scaunul ăsta. Cu spatele spre munte.
(Ea începe să citească.)
ZWYGART Eu am fost acela drept care m-au luat. Eu am fost trădătorul.
REGINE Bla-bla-bla. Acum cântă, Heinrich, asta ne mai alungă frigul.
ZWYGART Ţara noastră s-ar putea să fie frumoasă. Dar un gând de-al lui Nietzsche: nu e el mai frumos? Un vers de Hölderlin, moartea îndrăgostiţilor din Tristan: nu sunt ele mai sfinte, mai măreţe? Pentru toate astea, Regine, ne-am fi vândut cu dragă inimă.
(Cântă Moarte Îndrăgostiţilor din Tristan.
Zăpada cade din ce în ce mai deasă.
Cortina.
Finis.)