Cuartet

Pentru versiunea pdf a acestei prezentări, rog apăsați aici.

Cuartet

Autor: Heiner Müller

Heiner Müller  (9.01.1929-30.12.1995) este considerat, unanim, ca fiind cel mai important dramaturg german al ceie de-a doua jumătăți a secolului XX.A scris și poezie, proză, eseu, a făcut și regie și a fost, un timp, președintele Academiei de Arte din Berlinul de Est. Relația sa cu statul s-a deteriorat după ce, în 1961, o piesă de-a sa a fost interzisă după o singură reprezentație. Între timp, însă, piesele sale au fost montate în FRG, unde celebritatea sa a crescut vertiginos, punându-l la adăpost de eventualele represalii în propria țară. Mai mult,        în 1984 a devenit membru al Academiei de Arte, apoi președintele acesteia iar cu un an înainte de căderea Zidului a fost reprimit în uniunea scriitorilor. Printre numeroasele premii și disticnții pe care le-a primit de-a lungul carierei sale, se numărăr Premiul Heinrich Mann (1959), Premiul Lessing (1875), Premiul Georg Büchner (1985), Premiul Kleist (1990), Premiul European pentru teatru (1991). Piesele sale au cunoscut un număr uriaș de montări în întreaga lume. Printre marii regizori atrași de dramaturgia lui s-a numărat și Robert Wilson, care i-a montat piesa Hamletmaschine (Mașinăria Hamlet), reprodusă și în România, în stagiunea 1990-91, la TNB, de către asistenta lui Wilson.

 

Sinopsis

Genul: Dramă

Personaje: 1 f, 1 b

Inspirată de celebrul roman epistolar din 1782 al lui Choderlos de Laclos, Legăturile primejdioase, acțiunea piesei are loc într-un „salon dinainte de Revoluția Franceză” și într-un „buncăr de după al treilea război mondial”. Heiner Müller păstrează doar două personaje, pe Marchiza de Merteuil și pe fostul ei amant, vicontele Valmont. Relația dintre ei, interpretată îndeobște ca una de dragoste, este acum o confruntare dură, necruțătoare, o luptă pentru putere, în care fiecare vrea să-i demonstreze celuilalt propria superioritate. Deși desfășurată în cea mai mare parte la nivel verbal, sub forma unei conversații elegante, e o dispută de maximă brutalitate. „Mă plictisește bestialitatea conversației noastre”, afirmă Valmont la un moment dat. Și continuă: „Fiecare cuvânt deschide o rană, fiecare surâs dezvelește un colț. Rolurile noastre ar trebui jucate de tigri.” Cu toate astea, ei sunt de acord asupra premisei de la care se pleacă: dragostea nu există, există doar sexul, există doar pura plăcerea corpului. Confruntarea lor verbală se poartă pe fondul unei permanente schimbări de roluri: Merteuil îl joacă pe …Valmont, precum și pe juna Volange iar Valmont o joacă pe madame de Tourvel. Artificiile retorice sclipitoare, perversiunile de un rafinament extrem și momentele în care pară să se întrevadă totuși o urmă firavă de sentiment nu fac decât să acopere, ce-i drept spectaculos, un mare gol afectiv.

 

Comentariul lui Scora

Textul este o avalanșă de fraze explozive, de replici când foarte spirituale, când de-a dreptul obscene. Așa cum observa o comentatoare franceză, „cuvintele, imaginile, acțiunile descrise în Cuartet abundă de animalitate, de bestialitate, de ferocitate”. Heiner Müller dezbracă erosul de tot ceea i-ar putea conferi aparențe măgulitoare pentru specie, rtelevându-l drept o luptă prin care fiecare încearcă să obțină maximum de plăcere, dar și de putere asupra celuilalt.

 

Detalii tehnice

Întrucât, la data scrierii piesei (1980), Heiner Müller era interzis în RDG, unde trăia, premiera absolută a avut loc în 1982, la Bochum, în regia lui B. K. Tragelehn.

Premiera românească a avut loc pe 15. 12. 2005 și a fost produsă de Centrul Cultural Nicolae Bălcescu și Muzeul Literaturii Române.

Drepturile de reprezentare: henschel SCHAUSPIEL Theaterverlag Berlin, Alte Jakobstr. 85/86 Aufgang 7, 10179 Berlin. Tel: +49 030 4431 8888, Fax: + 49 030 4431 8877, e-Mail: verlag@henschel-schauspiel.de.

Drepturile pentru versiunea românească: Victor Scoradeț, vicmarsco@yahoo.de.

 

         Mostră text

MERTEUIL        Ne jucăm? Ce urmează?

VALMONT         Stimată fecioră, frumoasă copilă, ispititoare nepoată. Ah contemplare inocenţei voastre mă face să-mi uit sexul şi mă transformă în mătuşa voastră, care mi-a vorbit de dumneavoastră cu atâta căldură. Un gând nu tocmai reconfortant. Am să mă plictisesc de moarte sub trista ei înfăţişare. Cunosc fiecare pată de pe sufletul ei. Trec sub tăcere restul. Dar fatalitatea ce-mi atârnă între picioare, rugaţi-vă împreună cu mine să nu se năpustească asupra dumneavoastră răsculându-se împotriva virtuţii mele, şi închideţi abisul ochilor voştri, înainte ca el să ne-nghită, fatalitatea asta aproape că mă face să-mi doresc schimbul. Da, aş vrea să-l pot schimba, acest sex al meu, aici, la umbra pericolului de a mă pierde cu totul în frumuseţea frumuseţea voastră. O pierdere, pe care o poate compensa doar distrugerea tabloului în beţia voluptăţii la care invită cu atâta insistenţă. Numai plăcerea îi ia iubirii vălul de pe ochi şi-i oferă darul de a privi prin voalul pielii la carnea cea crudă, hrana indiferentă a mormintelor. Cel ce creează vrea distrugerea. Şi nu înainte de ofilirea cărnii, sufletul îşi găseşte ieşirea. Mai bine ar fi să-l dezbrăcaţi acum. Măcar de-aţi fi urâtă. Doar eliberarea timpurie de atributele frumuseţii asigură împotriva căderii în păcat. Şi nici ea nu-i de ajuns, totul sau nimic, unui schelet nu i se poate întâmpla nimic, în afară de faptul că vântul se joacă cu oasele, dincolo de păcat. Să uităm ce anume stă între noi, înainte cu lucrul acesta să ne lege pe durata unui spasm, sun bun, marchiză, cu toţii facem gimnastică legaţi de cordonul ombilical, şi permiteţi-mi să vă acord protecţia mea bărbătească împotriva răutăţii lumii, cu care liniştea mânăstirii nu v-a făcut cunoştinţă, este un braţ de tată. Vă rog să mă credeţi, îmi cunosc sexul cel întunecat, şi gândul că cine ştie ce bădăran, un novice necioplit, un argat libidinos ar putea să rupă sigiliul cu care natura apără secretul poalei voastre feciorelnice îmi sfâşie inima. Prefer să cad eu însumi în păcat decât să-ndur această nedreptate care strigă la cer.

MERTEUIL        Oare chiar strigă. Ce caută mâna paternă, monsieur, pe acele părţi ale corpului meu pe care maica superioară mi-a interzis să le ating.

VALMONT         Ce tată. Lăsaţi-mă să fiu preotul vostru, cine e tată mai mult decât preotul, care le deschide tuturor copiilor Domnului porţile spre paradis. Cheia e-n mâna mea, acul busolei, instrumentul ceresc, sabia de foc. Se cuvine să ne grăbim: înainte ca nepoata să devină mătuşă, trebuie învăţată lecţia. În genunchi, păcătoaso. Cunosc visele care vă străbat somnul. Căiţi-vă şi am să vă transform pedeapsa în îndurare. Să nu vă temeţi pentru nevinovăţia voastră. Casa Domnului are multe lăcaşuri. Ajuge doar să deschideţi aceste buze uimitoare şi porumbelul Domnului va şi zbura înăuntru şi va revărsa spiritul sfânt. Tremură de nerăbdare, vedeţi. Ce este viaţa fără moartea din fiecare zi. Vorbiţi cu limbi de îngeri. Şcoala mânăstirii. Limba maicii superioare. Darurile Domnului, omul nu trebuie să le scuipe. Cui dă, aceluia i se dă. Ce cade trebuie ajutat să se ridice. Iisus n-ar fi ajuns pe Golgota fără dreptcredinciosul care l-a ajutat să poarte Crucea. Mâna voastră, madame. Aceasta-i Învierea. Aţi spus inocenţă. Ceea ce dumneavoastră numiţi inocenţă e un mod de a huli. EL nu iubeşte decât O fecioară, lumii îi e de ajuns un mântuitor. Credeţi cumva că acest trup care învaţă atât de uşor v-a fost dăruit ca să vă duceţi singură la şcoală, ascunsă de ochii lumii. NU-I BINE CA OMUL SĂ FIE SINGUR. Dacă vreţi să ştiţi unde locuieşte Domnul, încredeţi-vă în zvâcnirea şoldurilor voastre, în tremurul genunchilor voştri. Cum să-mpiedice o pielicică să fim un singur trup. SCURTĂ-I DUREREA ŞI VEŞNICĂ BUCURIA.

Cel ce aduce lumina nu trebuie să se ferească de-ntuneric: paradisul are trei intrări. Cel ce-o evită pe a treia îl jigneşte pe triplul arhitect. E LOC ŞI ÎN CEA MAI STRÂMTĂ COLIBĂ.

MERTEUIL        Sunteţi foarte atent, domnul meu. Vă sunt îndatorată că mi-aţi arătat cu atâta stăruinţă, că aţi putut să-mi arătaţi, unde locuieşte Dumnezeu. Am să ţin minte toate locaşurile sale şi am să mă îngrijesc ca afluenţa vizitatorilor să nu se-ntrerupă şi ca vizitatorii să se simtă bine în ele, câtă vreme voi avea în mine suflu, ca să-i primesc.