Versiune pdf
Pentru versiunea pdf a acestei prezentări, rog apăsați aici.
Autor: Dea Loher
Dea Loher (n. 1964) este, probabil, cea mai titrată autoare de teatru din spațiul cultural de expresie germană. A studiat germanistică și filozofie și a frecventat cursurile de dramaturgie de la Freie Universität Berlin, în perioada în care acestea erau conduse de Heiner Müller. A cunoscut succesul de la primii ei pași în teatru. Olgas Raum (Camera Olgăi, 1991), cea de-a doua piesă a ei, i-a adus și un prim premiu. Între 1993-1995 a primit nu mai puțin de 5 premii destinate dramaturgilor tineri, inclusiv, doi ani la rând, titlul de cel mai bun autor tânăr conferit de juriul celei mai prestigioase reviste de teatru din Germania, Theater heute. Între timp a mai scris vreo 20 de piese de teatru, un volum de proză, un roman și a fost distinsă cu multe alte premii, printre care Royal Court Playwrights Award, Bertolt Brecht Literaturpreis, Mülheimer Dramatikerpreis (de două ori), Berliner Literaturpreis.
Câteva dintre piesele ei au fost jucate și în România, unde, în 2013, i s-a publicat și o antologie cu nu mai puțin de 10 piese sub titlul Barbăalbastră – speranța femeilor, la editura EuroPress Group.
Sinopsis
Distribuție: 3 f, 3 b
Genul. Dramă
Iugoslavia, prima jumătate a anilor 90. Amenințarea războiului este iminentă. Prin urmare, tânărul Iane părăsește Macedonia și pleacă-n Germania, unde speră să locuiască, cel puțin pentru-nceput, la un vechi prieten de familie, Risto. Acesta din urmă părăsise Iugoslavia cu decenii în urmă, pare-se, din cauza atitudinii sale critice față de regimul comunist. Dar primirea de care are parte Iane e mult mai rece decât se aștepta, venirea sa producând mai degrabă o serie de neliniști în familia lui Risto. Atracția pe care o exercită asupra fiicei acestuia, Agnes, îi atrage, firește, gelozia soțului ei. Dincolo, însă, de complicațiile mai mici sau mai mari pe care le-a provocat venirea lui, atitudinea lui Iane, principiile sale constituie o provocare pentru ceilalți: tânărul e convins că viața trebuie trăită cinstit, corect, cu onoare. Lucru care, pentru ceilalți, nu prea mai e cu putință. Fiecare are ceva de ascuns, a făcut sau face lucruri ce nu pot fi mărturisite.
După un timp, însă, conflictul devine inevitabil și adevărurile cele mai dureroase nu mai pot fi ascunse. Risto nu este nicidecum eroul drept care trece în ochii familiei. El e nevoit să admită că a părăsit Iugoslavia nu din disidență, ci pentru că l-a trădat pe cel mai bun prieten al său.
Comentariul lui Scora
Fuga în altă țară, fuga de război și de mizeriile din propria patrie poate fi, uneori, o-ncercare de a fugi de prorpiul trecut. Numai că, la fel ca în tragedia greacă, acesta îi ajunge din urmă pe fugari.
Casă străină, unul dintre textele de început ale Deei Loher, este și unul dintre cele mai „cuminți” ca scriitură. Intriga e complexă, foarte bine condusă, tensiunea dozată impecabil, dialogurile concentrate, atmosfera apăsătoare iar personajele sunt încă tratate în cheie realistă. Cu toate astea, se face deja simțit, chiar și aici, haloul poetic ce va învălui într-o aură din ce în ce mai amplă dramaturgia acestei mari autoare. Astfel, piesa are un prolog și un epilog, care nu funcționează doar în chip de coperți, ci reprezintă începutul și sfârșitul unui soi de fir roșu care se face simțit în toată piesa. O piesă de o actualitate intactă, deși acțiunea ei se situază cu mai bine de două decenii în urmă. Mai ales pentru noi, care avem atâtea rude și atâția cunoscuți și prieteni departe de țară.
Detalii tehnice
Premiera germană a avut loc în 1995 la Staatstheater Hannover, în regia celui care avea să monteze în continuare, în premieră, multe dintre piesele autoarei: Andreas Kriegenburg (și-a început cariera alături de Frank Castorf, devenind ulterior unul dintre cei mai solicitați regizori germani).
Premiera româneasă a fost produsă în 2001 de secția Undergound a Teatrului Ariel in Târgu Mureș, în regia unui tânăr macedonean, Aleksandar Ivanovski, ca proiect în cadrul Pactului de Stabiltate Balcanică, derulat prin Goethe-Institut București.
Drepturile de reprezentare: Verlag der Autoren GmbH & Co, KG Taunusstraße 19, 60329 Frankfurt am Main, Charlotte Brombach, brombach@verlagderautoren.de.
Drepturile asupra versiunii românești: Victor Scoradeț, vicmarsco@yahoo.de.
Mostră text
PROLOG
Orbire
Înaltă, puternică şi aparent inexpugnabilă se ridica deasupra Ohridului cetatea ţarului Samuel, atunci când el, lacom să-şi întindă şi mai mult domnia, a trimis o oaste împotriva împăratului Basileos la Bizanţ. Dar, între munţii Bielasnica şi Ograzden, oastea lui Bazil a zdrobit-o pe aceea duşmană şi i-a luat ostatici pe supravieţuitori. Şi Bazil a pus ca oştenii lui Samuel, cincisprezece mii la număr, să fie orbiţi, scoţându-li-se amândoi ochii. Zile întregi a mirosit în faţa porţilor Bizanţului a ochi arşi şi a sânge scurs şi înnegrit. Numai o sută cincizeci a pus să fie cruţaţi, şi acestor o sută cincizeci li s-a scos numai câte un singur ochi. Şi astfel i-a trimis Bazil înapoi la Samuel, câte o sută de soldaţi orbi conduşi de unul cu un singur ochi. Iar atunci când, stând în faţa cetăţii lui înalte, puternice şi aparent inexpugnabile, Samuel a zărit convoiul nenorociţilor, ei bine, atunci inima lui a cedat.
În faţa barului lui Nelli.
IANE Caut –
NELLI Aici?
IANE Caut –
NELLI Aici, nimeni nu caută nimic. Nu în cartierul ăsta.
IANE Îl caut pe Risto Mihailov.
NELLI Nu cunosc.
Tăcere.
Şi nimeni nu mai are nimic de pierdut.
E un cartier uitat de Dumnezeu, ăsta, aici.
Cartierul ăsta e aşa de trist, că şi câinii de pe stradă încep să plângă dacă te uiţi o dată strâmb la ei.
IANE Risto Mihailov.
Cică are o prăvălie. Ţigări şi chestii din astea.
Pauză.
NELLI Polacul cu tabacul.
Câteva case mai încolo. De-a lungul canalului.
Pauză.
Tu tot din Polonia vii.
IANE Macedonia.
NELLI De asta n-am auzit.
IANE Câteva case mai încolo în ce direcţie?
NELLI Macedonia.
Sună a cartier uitat de Dumnezeu.
Da-n cartierele uitate de Dumnezeu cresc cele mai rare şi mai frumoase plante.
Aşa se spune.
Pauză.
Încolo.
Iane pleacă.
NELLI De ce o veni în cartierul ăsta uitat de Dumnezeu.
De ce oare.
(…)
IANE Terese şi cu tine, mai e puţin şi faceţi nunta de argint. Nu-i aşa.
RISTO Îhî.
Ia uite. Pe malul ălălalt.
Acolo încep cartierele bogate. Cu copaci pe mal.
IANE Da. Le văd de la mine din cameră. Frumoasă cameră. Pauză. Nu ştiu cum, dar altfel o ţineam eu minte pe Terese, de când aţi fost la noi în vizită, atunci. Pauză. Dar eram încă mic.
Tăcere.
RISTO tuşeşte Câteodată-mi închipuiam că stau aici cu maică-ta.
IANE Cu maică-mea –
RISTO tuşeşte Ştii, eu eram – eram – picka ti majcina, eram nebun după maică-ta. Pe Sfântul Clement, picka ti majcina, puţin de tot a lipsit să nu-mi iau zilele din cauza ei –
IANE Ce –
- tu şi cu maică-mea –
RISTO fumează Da, da’ n-a fost să fie. Taică-tu a fost mai iute ca mine. Drăcuşorul ăla spurcat. – Unchi-tu şi cu mine, noi ne întâlneam mereu pe furiş, ei da, pe furiş, în şură la bunicu-tău, ne întâlnmeam şi noi cu fete, înţelegi tu. Şi pe taică-tu nu-l primeam, fiindcă era prea mic. Nici nu vreau să ştiu de câte ori o fi stat el cu urechea lui mare şi fierbinte lipită de uşa şurii. Puştanul ăla firav. Ei, şi de la atâta ascultat a învăţat o mulţime. Da’ şi io idiot. Cu toate fetele am fost în şură. Cu toate. Da’ numa’ de exerciţiu. Ca să ajung să fiu aşa, irezistibil, înţelegi tu. Şi aştept io ca maică-ta să se facă un pic mai adultă. Să nu mai fie aşa de minoră. Şi când colo ce se-ntâmplă. Mi-o suflă ăsta. Pulică ăsta de taică-tu, curul ăsta de ortodox – – tuşeşte
(…)
Pe malul canalului.
JÖRG Cu cine speri să te-ntâlneşti.
IANE Am luat şi eu obiceiul vostru, cu plimbarea pe malul canalului, pe-nserat.
Şi tu pe cine aştepţi.
JÖRG Vezi pilonul ăla de beton care susţine podul, acolo unde e spartă traversa de oţel şi unde s-a format o adâncitură, acolo s-a cuibărit un şoim.
IANE Imposibil. Sau faci mişto de mine.
JÖRG Îl ţin sub observaţie.
IANE Te înşeli. Cel mult un uliu de şoareci. Poate un erete. Dar niciodată un şoim.
JÖRG Absolut sigur. Cum se lasă purtat de vânt, bătaia aripii, forma ciocului, şi ţipătul lui – e absolut sigur un şoim.
IANE Cum ar putea un şoim să-şi găsească prada-n oraş.
JÖRG Jderi. Şi o mulţime de iepuri prin câteva parcuri. Eventual şobolani.
IANE Niciodată.
JÖRG Vrei să spui că mint.
IANE Vrei să spui că nu mă pricep.
JÖRG N-are cum să supravieţuiască. Îl ţin sub observaţie. Îi acord o şansă de outsider.
IANE Dacă e şoim, are să supravieţuiască. Fiindcă atunci n-o să ştie ce-i frica.
(…)
RISTO Eu l-am trădat.
Tăcere.
RISTO Eu am fost cel care l-a trădat pe Goce.
Tăcere.
RISTO Iar Terese a bănuit. De când suntem împreună. Şi ea a ştiut imediat, câtă dreptate a avut când am ajuns la Ohrid. – Nici unul dintre cei de acolo nu avea nici cea mai mică bănuială. Dar ea a ştiut. Imediat. Imediat ce l-a văzut pe Goce. Şi după felul în care i-am dat mâna. Iane, mâinile mele erau ude, ca şi când le-aş fi ţinut în ploaie. Şi m-am uitat în ochii lui Goce, chiar şi asta am făcut-o. – La toţi. La toţi m-am uitat în ochi. – Orb ar trebui să fiu, începând din clipa aia. – Nu m-aş fi întors niciodată acolo. Niciodată. Dar am făcut-o pentru Terese. De dragul ei.
Tuşeşte
Goce era surd de-o ureche şi paralizat pe partea dreaptă. Mi-a întins mâna stângă, uite aşa. – Eu – nu mai pot s-o repar niciodată – nimic nu mai pot să repar – dacă aş putea să cred – dar nu există nici un – nu pot – nu pot –
(…)