O lume fără zile

Versiune pdf

Pentru o versiune pdf, rog apăsați aici.

Autor: Catherine Aigner

Născută în 1977 la München, Catherine Aigner a absolvit International School din Salzburg, apoi a urmat cursurile de actorie la Athanor Akademie Burghausen, condusă de marele nostru regizor și profesor David Esrig. Probabil că participarea, în anul 2000, la workshopul pentru tineri autori dramatici organizat de Centrul German al ITI și la Bienala de la Bonn (cel mai important festival de piese noi din Europa) au convins-o să se dedice scrisului pentru scenă. Un an mai târziu, ea a început să frecventeze cursul de scris scenic al Academiei Bavareze de Teatru August Everding din München, condus de celebrul dramaturg Tankred Dorst. În 2003, a participat la workshopul pentru autori dramatici organizat de Burgtheater Viena și, un mai târziu, la Bursa autorilor de teatru. Nu a abandonat însă nici interesul pentru dezvoltarea limbajului actoricesc și a participat la workshopul de actorie de la New York Film Academy, la un curs de cascadorie și acrobație și la un curs de pantomimă și limbaj corporal. A scris deja zece piese de teatru, două dintre (singurele traduse până acum) fiind jucate și în România.

Sinopsis

Personaje – 3f, 2b

Genul – dramodie

Lucile este o femeie de 70+, cu doi copii de 30+ (băiatul),  respectiv: 40 + (fata). Văduvă, locuiește singură, dar pe același palier cu Ernestine, o prietenă din copilărie, de aproximativ aceeași vârstă cu ea.

Un personaj al cărui suflet și temperament au rămas (foarte) tinere, Lucile e o mamă de care are grijă fiica și pe care o escrochează fiul. In mod evident, este o mamă părtinitoare, răsfățându-și băiatul și exploatând (cu nonșalanță) fata. Cheltuitoare, zevzeacă (sau doar disimulând), veselă, ghidușă, petrecăreață, Lucile își trăiește viața cheltuind aiurea pe teleshopping, cutreierând magazine și stând la taclale cu Ernestine, care e complet singură și în mod clar de condiție mai modestă. Fiica Lucilei (Antonia) lucrează și are, la rândul ei, familie. Fiul (Philipp) se dovedește a fi un mic parazit, un escroc sentimental și, finalmente, un infractor. El îi cere mamei lui să semneze niște documente și-i ia și cartea de credit, sub pretext de nevoi personale, dar, de fapt, comite acte ilegale. Acest fapt va ieși în cele din urma la iveală și nu oricând, ci tocmai in seara de Crăciun, când Lucile sărbătorește cu generozitate, alături de Ernestine și de un boschetar (Cristoph) adunat de pe drumuri. În spiritul Crăciunului când, nu-i așa, cu toții devenim mai buni pentru câteva zile.

Descoperirea de către Poliție a matrapazlâcurilor financiare comise de Philipp are doua soluții posibile – fie băiatul merge la pușcarie, fie mama își asumă fapta și, dată fiind vârsta ei, va  fi instituționalizată, pledându-se în instanță pentru un caz de demență senilă. Lucile trebuie să aleagă între libertatea sa și libertatea copilului ei (preferat).  Și alege: Își asumă tot. Doar că, pe 31 decembrie dimineață, când copiii vin s-o ridice, nu mai au pe cine. Ea a dispărut între timp și nu știm (după monologul final, de o frumoasă ambiguitate) dacă a plecat la râu, să se sinucidă, sau a fugit să trăiască pe străzi cu boschetarul.

Comentariul lui Scora

Una din nu foarte numeroasele piese dedicate vârstei a treia și problemelor ei. Marele merit al textului sunt momentele comice, care pot fi exploatate și mai hotărât de către regie și actori. În plus, autoarea evită bine pericolul, aproape iminent în cazul pieselor cu astfel de tematică, de cădea în melodramă. Un text generos despre condiția celor de vârsta a treia, despre locul lor, atât cât mai e, în viața cleor pe care i-au adus pe lume.

Detalii tehnice

Premiera românească a avut loc în 2011 la Teatrul Metropolis, Buruești, unde s-a jucat timp de peste trei stagiuni, de cele mai multe ori cu casa închisă. Regia: Theo Herghelegiu.

Drepturile de reprezentare: Thomas Sessler Verlag Wien, Johannesgasse 12, At 1010, Wien. Telefon: 0043-1-5123284, e-mail: office@sesslerverlag.at.

Drepturile asupre versiunii românești: Victor Scoradeț, 0722 408 530, vicmarsco@yahoo.de.

Mostră text

ANTONIA          Fă şi tu ceva.

PHILIPP             Cum ar fi?

ANTONIA          Şterge şi tu praful sau du gunoiul.

PHILIPP             Îl iau mai târziu, la plecare.

ANTONIA          Păi ai putea să pleci chiar acum. E o sarcină clară, simplă.

PHILIPP             Şi de ce nu angajăm noi o femeie de serviciu?

ANTONIA          Fiindcă nu ne permitem.

PHILIPP             Un serviciu social, o îngrijitoare, ceva.

ANTONIA          Pe cine să îngrijească?

PHILIPP             Casa.

ANTONIA          Ai de gând să duci odată gunoiul ăla?

PHILIPP             Mai încolo, la plecare

ANTONIA          Mai am de făcut bucătăria.

PHILIPP             Şi eu de ce trebuie să stau să mă uit la tine.

ANTONIA          Păi nu trebuie să stai să te uiţi, poţi să mă ajuţi.

PHILIPP             Nu ştiu cu ce.

ANTONIA          Să speli paharele.

PHILIPP             Ca să le scap din mână şi să le fac ţăndări.

ANTONIA          Ar trebui unse balamalele la uşă.

PHILIPP             Ca să-mi picure tot uleiul pe alături.

ANTONIA          Mă-ntreb doar cum de ai supraviţuit treizeci şi cinci de ani. Uite gunoiul.

PHILIPP             Nici nu ştiu unde trebuie dus.

ANTONIA          Ia-te după miros. Dacă tot cobori, ia şi cheia de la cutia de scrisori, să vedem ce facturi au mai venit,.

PHILIPP             Da. Când o să cobor.

ANTONIA          Vrei să-mi spui şi mie ce ai?

PHILIPP             Nimic. Doar că-mi venea să oftez. Nu contează.

ANTONIA          Uite în ce hal sunt geamurile alea.

PHILIPP             Or să se subţieze rău de tot, dacă le freci tu.

ANTONIA          Leagă sacul şi du odată gunoiul.

(…)

Cineva bate la uşă. Pauză. Bătăile se repetă. Intră Ernestine, o femeie de aceeaşi vârstă cu Lucile. Şi ea e îmbrăcată uşor strident.

ERNESTINE      Au plecat?

LUCILE              Cine să plece?

ERNESTINE      Copiii tăi, i-am auzit pe hol.

LUCILE              Copiii mei?

ERNESTINE      Au fost pe la tine.

LUCILE              Şi eu unde eram?

ERNESTINE      Iar i-au venit o groază de mobile lu’ ăla de-alături, tare-aş vrea să ştiu de unde are atâţia bani. Te pomeneşti că-i vreun dealer, ceva. Femei sau alte chestii. Ai chef? Să jucăm o partidă de cărţi.

LUCILE              Tu le faci.

ERNESTINE      Pe cât jucăm?

Îşi trag scaunele mai aproape de masă. ERNESTINE face cărţile de parcă ar fi lucrat toată viaţa într-un cazinou.

ERNESTINE      Pe cât jucăm?

LUCILE              Ca de obicei.

ERNESTINE      Taie.

ERNESTINE împarte cărţile.

LUCILE              Ce mai face Klaus?

ERNESTINE      M-a părăsit. Acum 28 de ani.

LUCILE              Ce păcat.

(…)

LUCILE se strecoară afară, se aşază în faţa fotografiei soţului defunct.

LUCILE              Ai auzit? Trebuie să ne facem bagajul. Putem să dăm o fugă până jos, la pod, mai ştii? Nu ne caută nimeni acolo. De-a lungul şinelor, până la rău, până când ajungem la pod. Mai ştii? Tu ce zici, s-o ştergem? Vrei nişte biscuiţi? Serveşte-te. Mie mi-a trecut foamea.

Cu toate că –

Duce mâna la castronul cu biscuiţi, începe să se îndoape.

LUCILE              Ştii, io n-am vrut niciodată acolo.

Mănâncă biscuiţi.

LUCILE              Vreau jos, la râu.

Înfulecă biscuiţi.

LUCILE              Numai să mai iau câte ceva. Şi să le scriu ceva la copii. Gândeşte-te şi tu.

Ia câteva flecuşteţe într-o geantă mică.

Lucile                  Ce să le scriem? Trebuie să mai iau şi-o căciulă, e frig, din gurile de canal ies aburi. Am nevoie de o căciulă. Ce zici, oare mai găsim podul. Acolo nu ne găseşte nimeni, mai ştii? Era sfârşit de ianuarie şi era aşa de frig. Mult prea frig. Ca azi. Unde mi-o fi căciula? Iar mi-ai ascuns-o? Am găsit-o. Mergem? Tu şi cu mine, da-ncet, spionul e lângă noi, cu urechea lipită de perete. Şi ce să scriu acum.

Scriu pur şi simplu „Copii, rămâneţi cu bine!”  Mai vreau o dată la pod, mai vreau o dată la râu. Mie nu mi-e frică de valuri, doar de valurile uitării, alea-s mai rele ca toate. Hai să facem bagajul. Luăm doar strictul necesar, doar strictul necesar. Da?

Îndeasă fotografia în geanta mică şi se strecoară afară din casă.